Gala Alpinismului Românesc

NOILE GENERAȚII DIN ALPINISMUL ROMÂNESC

Dragi prieteni, aceasta este tema celei de a patra ediții a GALEI ALPINISMULUI ROMÂNESC. Vă așteptăm, ca de obicei, la Bușteni pe data de 2 martie, ora 15:00 pentru o ediție de excepție în care veți descoperi atât numele deja consacrate, cât și speranțele de mâine ale alpinismul românesc.

Inițiatorul acestei gale, Zsolt Torok, va fi gazda acestui eveniment care va fi prezentat de cunoscutul om de televiziune, Vlad Lucian Arhire de la TVR (cel care are și cel mai cunoscut site dedicat promovării sporturilor outdoor AIMX.RO).

Un moment foarte important al galei va fi cel organizat de FEDERAȚIA DE ALPINISM ȘI ESCLADĂ, care va premia sportivii anului 2018 în disciplinele afiliate federației.
Ca o noutate, anul acesta la GALĂ se vor oferi și premii pentru performanțele anului 2018 la urmatoare discipline: alergare montană, orientare sportivă și parapantă.

De asemenea, CLUBUL ALPIN ROMÂN este partener al acestui eveniment care sperăm sa îi bucure pe toți iubitorii de munte.

Event Details
Program Alpin Film Festival 2019