PĂDUREA – expoziție Forona în Piața Sfatului din Brașov

Forona – Organizația Fotografilor de Natură din România și Konica Minolta vă invită la o nouă expoziție de fotografie în aer liber, desfășurată în cadrul Alpin Film Festival. Între 27 februarie – 15 martie puteți descoperi în Piața Sfatului din Brașov, povestea pădurii, imaginată de 14 fotografi de natură. Acest habitat natural are o importanță deosebită în cultura populară românească, însă călătoria noastră va depăși granițele țării și ne va purta pe toate cele șase continente unde arborii reușesc să supraviețuiască. Vom descoperi junglele din India și savanele împădurile ale Africii, vom admira arborii contorsionați de vânt ai Patagoniei și impresionantele ferigi din Noua Zeelandă, ne vom plimba printre peisajele mai familiare de acasă și vom face cunoștință cu câteva dintre animalele ce populează tot acest habitat uimitor.

Fotografii care expun sunt: Alexandru Preoteasa, Dan Dinu, Dorin Bofan, Florentina Tîlvîc, Helmut Ignat, Horia Bogdan, Kinga Mihaly, Radu Lăncrănjan, Remus Munteanu, Șerban Sîmbotelecan, Theodor Alexandru Dinulescu, Vlad Popescu, Zoltán Nagy și Zsolt András Szabó.

Expoziția este constituită din 40 de imagini de mari dimensiuni (90×65 cm), montate pe panouri speciale, iluminate noaptea. Alături de fotografiile membrilor Forona, mai sunt expuse trei imagini alese în urma unui concurs național de fotografie, desfășurat cu ajutorul magazinului F64, partener al întregului proiect.

Sponsor: Konica Minolta
Parteneri: F64, Primăria Brașov, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Agenția Metropolitană Brașov.

Mai multe informații despre Forona găsiți pe www.forona.ro

DAN DINU
Fotograf
Cosmin Dumitrache
Videograf
Event Details
  • Start Date
    27 februarie, 2019 18:00
  • Address
    Piața Sfatului, Brașov
Sponsors
Program Alpin Film Festival 2019