Premii Alpin Film Festival #10

La Alpin Film Festival, juriul este întodeauna un partener activ în promovarea valorilor de conservare a naturii și responsabilitate socială prin intermediul artei cinematografice. Alături de Barmak Akram (regizor  Afganistan/Franța) și Rosanna Stedile (Italia, coordonator program Trento Film Festival), din juriul acestei ediții, a mai făcut parte și Bogdan Mureșanu, cineast român, regizorul multipremiatului film Anul Nou care n-a fost, dar și un pasionat de drumeție montană.

Marele Trofeu Alpin Film Festival 2025 The Wolves Always Come at Night

premiul acordat de Consiliul Județean Brașov

Regia – Gabrielle Brady

Un documentar hibrid care surprinde cu delicatețe și profunzime efectele schimbărilor climatice asupra unei familii de păstori din Mongolia. „Frumusețea acestui film stă în sinceritatea personajelor și în modul în care regizoarea ne arată, cu respect și sensibilitate, cum schimbările climatice transformă vieți și comunități întregi. Este o lecție despre curaj, speranță și legătura dintre om și natură”, a declarat Rosanna Stedile, membră a juriului internațional și directoare artistică a Trento Film Festival.

Premiul Juriului 2025 - At the door of the house, who will come knocking

„Născut din simplitatea mijloacelor și bogăția unei priviri, acest film afirmă cinematografia ca artă a răbdării și a tandreții. Singură în spatele camerei, Maja Novaković surprinde universul izolat al lui Emin, unde fiecare detaliu devine simbol: focul, munții, animalele și, mai presus de toate, calul – companionul său.

În sobrietatea acestei opere se regăsesc ecouri ale marilor maeștri, precum Parajanov și Tarkovski. Realizat de o singură persoană, cu ajutorul unui câine, filmul devine un puternic act de credință în cinematografie și în umanitate.”

Cel mai bun scurtmetraj de alpinism (Premiul Zsolt Torok): „Trekking Himalaya” regia: Octavian Repede

Premiul Publicului: „Adrian Laza - 14 vârfuri de peste 8000 metri”, regia: Adrian Laza

Premiul pentru cel mai bun film românesc: „Radu, ești ok?!”, regia: Radu Restivan

Cel mai bun film de promovare a munților Carpați: „Muzica Apusenilor”, regia: Balázs Szendõf

Maestrii Cinematografiei Montane

Fiecare membru al juriului aduce cu sine o vastă experiență și pasiune pentru natură, cinematografie și impact social. De la regizori și producători de top, până la critici de film și experți în conservarea mediului, fiecare judecător este selectat cu grijă pentru a asigura o evaluare echitabilă și profundă a fiecărei producții.

În cadrul Festivalului Filmului Montan, juriul este nu doar arbitru al excelenței cinematografice, ci și un partener activ în promovarea valorilor de conservare a naturii și responsabilitate socială prin intermediul artei cinematografice. Așteptăm cu nerăbdare să descoperim și să onorăm filmele care nu doar impresionează din punct de vedere artistic, ci și inspiră și provoacă publicul să reflecteze asupra relației noastre cu mediul natural și cu comunitățile locale din jurul lumii.